Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Gropile electorale

Aneta Grosu: Gropile electorale

Ancheta de serviciu încă nu s-a încheiat. Ea va mai continua vreo săptămână. La ora când scriu aceste rânduri, persoanele culpabile de calitatea îndoielnică a lucrărilor de reconstrucţie a unor străzi din Chişinău rămân necunoscute. Între timp, iarna va mai reveni pe la noi, astfel încât, la un nou dezgheţ, spre primăvară, şocul primarului general Dorin Chirtoacă ar putea fi şi mai mare. Cei 15 metri de autostradă deteriorată, care îi par o nimica toată funcţionarului responsabil de transporturi şi drumuri, Veaceslav Ţerna, s-ar putea extinde pe la sfârşit de martie, atunci când vor fi făcute publice şi datele calendaristice exacte ale scrutinului local din 2011. Atunci, gropile de pe autostrăzile Chişinăului s-ar putea transforma în adevărate prăpastii electorale…

Cine desfăşoară ancheta de serviciu? Cât de obiectivă şi echidistantă va fi aceasta? Când vom cunoaşte numele persoanelor care au admis ca, 20 de milioane de lei, să fie îngropate într-un asfalt de calitate îndoielnică? Potrivit unor funcţionari ai Primăriei Chişinău, verificările sunt efectuate de angajaţi ai Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, condusă de Veaceslav Ţerna. „Pentru mai multă exactitate, telefonaţi-i domnului viceprimar Nestor Grozav, responsabil de activitatea acestei direcţii”, ne-au spus funcţionari ai Primăriei, indicându-ne şi un număr de telefon, 20 15 96, la care, cu siguranţă, l-am fi putut găsi pe Nestor Grozav.

Aşa cum numărul de telefon întârzia să răspundă, am încercat să-l găsim pe şeful direcţiei responsabile de reparaţii, Veaceslav Ţerna. Era ieri, miercuri, 19 ianuarie. Potrivit informaţiei de pe www.chisinau.md, şeful direcţiei avea şi ore de audienţă (miercuri, 14.00—17.00). Cineva, o voce de doamnă, refuzând să-şi spună numele, ne-a explicat, zâmbind, la telefonul 20 46 90, că „dl Ţerna e ffffffffffffffffoarte ocupat. „Telefonaţi mai târziu”. Întrebată despre componenţa comisiei, funcţionara a răspuns deja cu o doză de nervozitate: „Nu cunosc. Daţi-i voie omului să se elibereze!” Aşa am şi făcut. Am lăsat omul „să se elibereze”.

La telefonul 20 46 71 o găsim pe  Ana Cernomoreţ, una dintre subalternele lui Ţerna, şefa interimară a Direcţiei control tehnic. „Vî imeete v vidu kakuiu komisiiu? Ia ne znaiu. Obraşceaitesi k Ivanu Efimoviciu Cebotari, ispolneaiuşcii obeazanosti nacealinika otdela „direcţii lucrări edelitare”. U nego telefon 20 46 54. Esli ne otvetit, obratitesi k ego sotrudnikam, po telefonu 20 46 59”.

Aşa am şi făcut. Deoarece Ivan Efimovici nu a răspuns, aşa cum a şi presupus funcţionara Ana Cernomoreţ, am telefonat subalternilor săi, la telefonul 20 46 59. „Nu-s la curent”, a răspuns o funcţionară inocentă.

Deoarece trecuse destul timp în care şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie ar fi putut „să se elibereze”, am revenit la funcţionara protectoare. „Au sunat şi de la alte ziare. Ce? Nu înţelegeţi? Sunaţi mai târziu”. Întreb dacă, ajungând la Primărie, aş putea discuta cu dl Ţerna, dacă  nu cumva acesta e ocupat cu audienţa cetăţenilor, programată pentru fiecare zi de miercuri la această oră. După o pauză, funcţionara a confirmat: „Audienţa s-a încheiat, dar lăsaţi omul să se elibereze”. Am mai întrebat încă o dată cine face parte din comisia de verificare a lucrărilor de restaurare a străzii Alba-Iulia. „Sunaţi mai târziu.”

Până la 17.00 am mai telefonat la Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie. Funcţionara i-a interzis în continuare şefului să vorbească, nouă spunându-ne deja că „are pe cineva în audienţă. Ce? Nu înţelegeţi? Nu are dreptul să nu-i primească”.

Astfel, timp de aproape o zi, deşi am depus repetate eforturi, nu am reuşit să aflăm cine, totuşi, face parte din comisia care verifică cum a fost posibil ca, timp de câteva săptămâni, pe o autostradă proaspăt reparată să apară gropi… electorale.

Primarul Chirtoacă insistă că termenul de exploatare a unui drum reparat ar trebui să fie de cel puţin 5 ani. La început de 2011, măcinarea asfaltului se produce şi pe alte două străzi reparate de  municipalitate la sfârşit de 2010: strada Trandafirilor, de la Botanica, şi strada Lech Kaczynski, de la Telecentru.

Aneta Grosu,
aneta@zdg.md